Dupa zilele petrecute la catarat pe gheata si nesatul de munte, dau raspuns pozitiv apelului facut de Laurence.
Hai pe munte....ce recomanzi?
Ma gindesc la Costila sau Crai si vremea fiind insorita imping idea integralei a Pietrei Craiului.
Iata pozele celor 3 zile in imparatia zapezii
https://photos.app.goo.gl/5ESBTM4XujvM4Cei2
Luni 23 ian 2017 sint luat de la domiciliu spre muntele alb! Este seara si ne mai oprim putin prin supermarket. Peste noapte oprim raminem la Predeal unde facem bagajele si logistica.
Marti 24 ianuarie 2017
zi nationala si libera. Ioana accepta sa ne transporte pina la Zarnesti, dimineata devreme. Este frigulet dar senin. S-a luminat iar acum ziua este mai lunga. In acest fel sarim peste a mai dormi o noapte la Cab Curmatura.
Precizez ca avem zapada inca de la inceput dar mergem pe urme, fiind destule dupa zilele de weekend!
Poiana Zanoaga ne ofera o privire de ansamblu a crestei si versantului estic!
Mergem repejor, alimentam la izvorul din fata cabanei si energizati cu ciocolata continuam sprinteni catre Saua Crapaturii. Stratul nefiind prea mare in aceasta zona reusim sa ne pastram viteza si sa nu ne incalzim suplimentar.
Vederea catre Valea Crapaturii cu al ei Ac este magnifica. Linga noi este si Piatra Mica.
Continuam traversarea catre primele lanturi din zona de abrupt.
Atasam coltarii si nu mai zabovim.
Sintem urmariti indeaproape de o capra neagra. Pioletul si coltarii zgirie stinca si in scurt timp poposim pe Vf Turnu.
Sintem binecuvintati. Dar mai avem inca vreo 2 ore de tras pina la refugiul nostru.
Cu un pasaj de padure si posibil cu zapada mare.
Asistam la masa de prinz a mai multor capre si incetinim ritmul pina ce dispar una cite una. Ziua este pe sfirsite si noi nu ne mai saturam de peisaj: Brina caprelor si Padina Inchisa ascund multe unghiuri si cotloane in care ne putem destrabala pe viitor cu armele cataratorului.
Zona de aici este usoara in comparatie cu ce vom avea miine!
Sosim la refugiul Ascutit sau Karol Lehman cu o ora inaintea apusului. Topim zapada si ne pregatim pentru un somn luuung!
Miercuri 25 ianuarie 2017
Ne trezim inca de cu noapte fiindca urmeaza in mintea mea un traseu lung si dificil, destul de tehnic pentru incepatori. Laurence se multumeste cu un mic dejun simplu dar eu ma rasfat cu budinca de gris si cereale cu ciocolata. Ati face nevoile in vinticelul matinal al crestei este un test de rezistenta si noroc cu sticla metalica in care pusesem ceai fierbinte ca ramineam fara degetele miinilor. Bleah, nu as repeta experienta!
Gata pornim imbracati bine pina ne incazim!
Inca o zi superba, cel putin dimineata...
Tropaim pe creste si hornulete si virful La Om este tot mai aproape!
Savurez fiecare pasaj insa Laurence se gindeste de 2 ori la zonele tehnice, el fiind prima data pe aici.
Sintem depasiti de miezul zilei si facem ultimii pasi pe cel mai inalt virf, Piscul Baciului 2238m.
Urmeaza poza cu echipa incintata de tot ce vede!
Si euuuu, capul rautatilor. Dar ce urmeaza este o surpriza pentru Laurence!
La refugiul Grind facem o supa si ne energizam pentru Creasta Sudica ce incepe cu vf Grind. Coltarii sint de real folos pe stinca dezgolita. Zonele aeriene si vintul ne testeaza curajul.
Am o cordelina insa nu pot face nimic sa il ajut pe Laurence. Calarim si trecem pasajele dupa cum poate iecarem stilul nu mai conteaza. Seara ne prinde inca luptind cu crestele aeriene si jnepenii.
Dan, cit mai avem? Spuneai ca este mai usor pe aici.
Laurence, inca putim, uite virful ala prin ceata ar fi ultimul.
Si dupa o perioada:
Dan, se pare ca nu vorbim aceeasi limba! CIT MAI AVEM?
Ptiu...colegul isi pierde lanterna de cap si mai are o lanterna de mina. Hai ca poti...
Il ajut cu rucsacul la o coborire. E epuizat si imi e teama ca se va manifesta rau, si ar avea dreptate. Dar rezista, coltarii Austria Apin prind bine si il scapa din multe rautati.
Vf Funduri...uraaaaa. Rasuflam usurati.
De aici reapar urmele si in 5 minute sosim la refugiul Funduri. Ii povestesc ca odata pe 31 dec am facut o ora pina la refugiu si nu 5 sau 10minute.
Joi 26 ianuarie 2017
Am avut o noapte linistita si fara vint fapt ce a dus la un somn deplin.
Nu ne grabim insa zapada asezata in strat mare ma pune la incercare in gasirea potecii fiindca urmele au disparut linga refugiu. Bag plugul si fac urme in timp ce o parazapada a lui Laurence cedeaza si incepe sa ii intre zapada rece in bocanc(pina la tren face balta).
Incerc sa fac stinga cautind o zapada mai mica sau mai inghetata insa pe aici vintul nu a intrat.
Sintem ca in basme, iarna fiind un anotimp pe gustul meu.
Alo Parcul National, percepi taxa si ai indicatoare rupte? Ce fac rangerii si jandarmii? Plus marcaje confuze ca daca ne tineam dupa ele am fi ajuns in satul Pestera si nu la Vladusca si Prapastii!
Trecem printr-o poiana mare unde s-a construit o casa de lemn cu o usa inchisa dar cu posibil loc de adapost in pod.
Aici marcajele conduceau aiurea dar am preferat sa taiem transee prin poiana.Mergem spre Martoiu iar Laurence viseaza la o cola 😒
Sintem pe forestier si preferam sa ocolim Cheile Pisicii pe drum chiar daca este putin de urcat. Citeva pesteri si pereti calcaosi schimba peisajul. Cineva urca cu bicicleta...o tentatie si pentru mine insa miinile ar ingheta repede, singele indreptindu-se spre alte organe.
Avem alt urmaritor, omul de zapada! In ultimul drum al razelor solare, pe la ora 16:30 sosim la tren!
Iata echipa victorioasa!
Felicitari Laurence, poti mai mult!
